domenica 4 gennaio 2015

La fura


de Maria Teresa Inzaina 



Una dì di primmu stiu, ancora cioaneddhu, la scola appena cumprita, andési a fa cumpagnìa a babbu pa cilcà dui capi ’accini chi, no era la primma ’olta, c’erani mancati da la sera innanzi. Paltisimi chizzareddhu, ch’era più friscu e vi sarìa vulutu tempu. Lassata la macchina a lu cumenciu d’una straditta bianca attraissata da unu riareddhu, bisugnàa sighì a pedi pa una semita un pocu scunsaltata, in mez’a mureddhi a siccu priculanti, palt’e più carragghjati da fraschi spaltichinati e lamagghj. Da chì, poi d’una caminata discretta, figghjulendi sempri si si ’idiani li ’acchi, ci finisimi inn’ un locu strintu, ruintu di rocchi e tuppa bassa e babbu mi disi ch’era “ l’aitu di lu budivesu”. Tanti ’olti in casa l’ aìa intesu mintuà, ch’ era di passagghju e accultu a li tanchi undi pasculàa lu bistiamu nostru, ma mai m’eru dummandatu palchì lu chjamàani cussì. Chissa ’olta, mi ’inisi la curiositai; cand’ era più cioanu fendi lu barrancéddhu, babbu aìa ghjratu pa li campagni di la Gaddhura e cunniscìa bé camineri, semiti, aiti, sapìa li nommi di tutti li lochi e di li propprietari. Cussì, intantu chi c’erami ripusendi a l’umbra d’una macchja manna d’oddhastru, magnendici calche cosareddha pultata da casa, chi ghjrendi e cumputendi n’era vinutu mezudì, iddhu mi fesi chistu contu: 
- Finuta la gherra si cunniscisini anni mali avveru! Deu ni ‘aldia chi ni torrini ancora! In dugna locu si passesini tempi di steniu, miseria nieddha e caristia di ghjugna manéra. Tu no poi mancu immagghjnà cantu la ghjenti patìa, specialmenti cu l’ annati schessi chi, poi di tanta passerica e arrinecu, s’incugnàa pocu e nuddha….- Dicendimi cussì, s’era un’appena filmatu e aìa suspiratu comme si li fussini passendi torra addananzi, chi iddhu sendi ciuaneddhu l’aìa cunnotti, sibbè no in peddhi soia chi, grazi’a Deu, la familia maccari illi difficultai no aìa mai patutu troppu. Mi si figghjulesi forsi pa acciltassi ch’eru attentu e poi sighisi lu contu : - Siccagna, zilibricchi e pocu di spindì… la fami a chintu! Altu che li tempi toi! L’intendi dì ancora tu celti anziani…come me a li cioani viziati… come te….: - Eh! Vi ‘ulìa la fami di lu corantasei! E no solu di chissu, chi pa abbeddh’anni tucchesi di tiné la cintula strinta!- ( E mi lampesi un’ucchjata ridendi) La rapia e lu bisognu, si sa, facini fà brutti cosi. E proppriu tandu cumincesini ancora a chisti palti a furà bistiamu. Abigeato…lu chjamani, ma tu ghjà lu sai, chi sei studiendi.. Li capi furati no sempri s’agattàani, anzi..guasi mai, a dilla tutta… chi piddhàani la filata di la muntagna, passàani a l’alta palti e no sinni sapìa più nuddha. Comu no si sapìa nuddha di li latri, chi, cussì diciani, no pudìani esse di li palti nostri ma di paesi o campagni a chidd’ala di li monti e facìani ghjetti manni a vinè e andà cu li fiati furati. E ch’era meddhu no agattassilli addananzi: omini di pilu…comu si dici! Si faiddhàa puru di banditi chi fugghjendi da la Ghjustizia, a toltu o a rasgioni, s’erani dati a la macchja, piriculosi e pronti a tuttu. Cussì ancora chici s’olganizesi una Cumpagnia di vuluntari tra li c’aìani bistiamu o vulìani dà una mani contr’a la fura. S’iscìa sempri a séra chi li latri si muìani cu lu bugghju. Bisugnàa esse omini d’accia, folti e chena timori, chi, avvaldiéndi li campagni, si pudìani fà incontri…pocu piacirosi. E aé lu poltu d’alma e lu fusili di propprietai cu lu cunsensu di li Carabbineri. Una dì manchesini dui traileddhi a li patroni di chissu stazzu chi si ‘idi supra illa costa, frati Pirastresi, erani dui frateddhi. No si n’agatta più mancunu….mischini. E lu stazzu è abbandunatu e n’è puru falendi, ma tandu erani di li pussidenti manni. No socu mancu a ca sia tuccatu, no aìani fiddholi nisciunu. Anzi c’è boci chi lu ‘oddhini cumparà continentali…Cosa ni faciarani… A ghjugna modu li carabineri, riciùta la denunzia, avviltisini li barranceddhi chi subbitu s’olganizesini. Tandu era a capu di la Cumpagnia ziu Petru Manneddu; eu eru di li più cioani, intratu da pocu, chi timiami pa lu bistiamu nostru di familia. La scuadra si paltisi li tulni e li lochi di battì palmu a palmu e, a dui a dui, , cumincesimi a ghjrà sutt’e supra tutta chista cussogghja chi vidi e la ch’è ignò e a chidd’ala di lu buscu; a tintà li lochi undi li latri pudìani muissi, abbaitendi bé igniru. O maccari scuprì muimenti suspetti di passoni scunnisciuti, intinziunati a fà sparì altu bistiamu. Inn’una di chissi seri di ‘aldianìa a me mi tucchesi la posta undi semu noi abà, insembi a ziu Pippinu Saraiu, omu d’accia e speltu chi sapìa lu fattu soiu. No si tiràa mai indaretu, sempri prontu a lu bisognu, specialmenti da candu era battiu… Aìa un fusili chi no era di l’ultimi isciuti, (e dicendimilla s’era fendi una risa..) ma beddhu, di chissi a bacchetta cun dui canni, chi tinìa sempri ghjà garrigatu, un colpu a pildiconi e l’altu a baddha sola. Lu meu era più modernu, mill’aìa rigalatu minnannu toiu appena presu lu poltu d’alma. L’agghju ancora: chissu ch’è appiccatu illu salottu e ti piaci tantu. Candu molgu …è lu toiu: tantu no spara più!” Un suspiru longu poi un’ucchjttu e sighisi lu contu. “Iscisimi da lu paesi chi la dì c’era appena capulata, ziu Pippinu a cap’innanzi. Ill’andà solu calche paraula, di lu più e di lu mancu, pa no paldì l’alenu e l’attinzioni ma ancora palch’era omu di pochi ciavani. Poi d’un’oretta a passu allegru, intantu sempri abbaitendi, e pa fultuna chi s’era punendi notti calma e di luna manna, arriesimi a chici e tandu mi dési tutti l’ avviltimenti: si pal casu si fussia siriatu sfraizzu, calche muimentu suspettu di cristianu, si dia gridà subbitu l’altolà, aspittà risposta, cilchendi parò di cumprindì lestra la pusizioni e l’intenzioni di l’avviltutu. Lu fusili, solu si v’era bisognu e si chissu, o chissi, aìa sparatu pal primu. E cumincesimi la gualdia a lu passagghju, cuati da frasca infitta chi facìa com’una capanna e ci paràa da lu silenu umidicciu. Muti, unu di fiancu a l’altu, l’aricchj parati a lu minimu rumori, li fusili a pultata di manu..e la menti infatt’a li pinseri chi ci facìani cumpagnia. La gherra a cacciacci lu sonnu! Eu no eru ancora tantu abbittuatu e candu lu pincicu m’era piddhendi pedi pedi …..una scutruzzata muta a lu bracciu mi turràa a me: ziu Pippinu no drummìa! A ghjugna modu no suzzidìsi nuddha pa un beddhu pocu di tempu e guasi, sarani stati li quattru e la luna sempri manna e chiara c’era però capulendi, erami dizzidendi di lassà paldì pa chissa notti e turrà a lu paesi, candu s’intindisi tripizzu e comme passi d’animali da la custera sutt’a noi. Ziu Pippinu, cu unu scattu chi mancu unu steddhu, mi piddhesi lu bracciu, no socu si pal dammi curagghju o pa avviltimmi di sta attentu e no fà rumori, e mi tiresi a drentu di la macchja a cuacci e cilcà intantu di cumprindì cos’era.. M’era vinendi una specie di trimmuleddha ma no lu ‘olia fà vidé a ziu Pippinu. Forsi erani solu polciavri turrendi a lu buscu supra! Intantu lu sfraizzu s’era accustendi…parìa rumori di fraschi culcati da lu pesu d’animali grossi…e c’era sempri più accultu, guasi intindiami lu fiatu…Ziu Pippinu felmu e calmu ma cun tutti li sensi impissimi, rittu, aìa ghjà lu fusili puntatu undi diani pa folza passà, omini o animali o tutt’e dui li cosi insembi….Eu eru suciarratu…la primma ‘olta chi m’agattàa inn’una incugnintura cussì. Parò eru ancora..comu ti possu spiegà….…com’allimitu….. Ti poi immagghjnà lu battimu di cori candu si disignesini, spuntendi a la luci di la luna, capu e corri di dui traili e addaretu, truvendili a puntogliu, dui omini chi parìani in pressa e avanzàani cutitìni ma dezzisi; erani a pocu ghjettu da noi e ziu Pippinu, la boci folti e felma ch’arìa ghjlatu a cassisia: - Altolà! Filmetivi e diti ca seti o vi sparu e vi ficcu chì!- Pa risposta n’arriesini dui colpi, un’infattu a l’altu, c’andesini a schizzà supr’a calchi rocca accultu. L’ecu di li sciuppati canniulendi andesi a murì illu canaloni suttu. Pa fultuna, no ci pudìani vidè e sparesini a la céca, in direzioni di la boci. Ma noi a iddhi li ‘idiami e l’aìami a tiru. Eu no aìsi lu curagghju di tuccà lu grillettu..Lu cori m’era buffulendi. Ma gaffa, inn’un’attimu, arriesi la risposta di ziu Pippinu: unu sparu, un’altu sparu, unu rumori affuatu, li bestii mugghjendi e currendi a scutruzzati pa lu tarrori e la saguma d’ un’omu fugghjendi come lu ‘entu, pa sparì subbitu illu buscu di suari. Candu no si vidìa ghjà più, puntesi lu fusili ancor’eu e sparesi un colpu ill’aria e solu a chissu puntu m’avvidisi chi ziu Pippinu no era più a fiancu a me. Mi piddhesi una trimuleddha….In chissa a me m’era scappatu di ridì e di dilli:- Bà….Beddhu curagghjosu….E cos’eri andatu a fà?- E iddhu, come offesu: - Eh! Aria vulutu vidé a te! Comunque…t’eru dicendi… ziu Pippinu era sparutu. E si l’aìani moltu….M’eru pripparendi a lu pegghju….Aìa vistu solu unu fugghjendi…L’altu? In chissa la boci sicca e felma di ziu Pippinu: -Ghjasé! Tuttu bé? Veni!!! Sbrigati!- Chi sulleu…no l’aìani moltu! Solu tandu m’avvidisi ch’era fendi dì e tuttu in ghjru monti alburi macchj erani piddhendi luci e culori. Mi s’era turrendi lu cori a cascia candu, arriatu cun pochi passi und’era ziu Pippinu, primma d’abbrì bucca a dummandà calchi cosa, vidisi un’omu schina a tarra, la ciccìa a un palmu, vistutu di biddhutu, gambali a ghjnocchj, mani spalti, occhj sbarrati. Da lu pettu, trapassatu da una pildicunata , un filu ruiu falàa pa lu fiancu e facìa una macchja guasi nieddha illu tarrenu. Un muschettu 91 era pocu a chidd’ala, imbulatu. – Lu colciu!- micc’iscisi. Mai aìa vistu un’omu moltu a fusilata. Parìa cioanu…- Lu cunnisciti?- dumandesi a ziu Pippinu. No, no l’aìa mai ’istu ne in paesi ne inn’ altu locu.. Parìa muntagninu di li salti d’allonga, da com’era vistutu. E fissendilu: - Bisogna andà in paesi e avvisà li carabbineri. L’altu è fugghjtu e cassà undi ci sarà…Mi dispiaci…ma no aìa contu bonu….ha sparatu iddhu pa primu e no pa avviltì….- E scutìa intantu lu capu. Eu eru tulbatu e cilcàa di no figghjulà in bassu, fendi currì l’occhj a un puntu allonga. Pa falla culta….chi veni mali a dì punt’e pilu la situazioni, ziu Pippinu dezzidisi d’andà iddhu in paesi, a dì lu fattu a li Carabbineri, c’ariani celtu vulutu sapè com’era suzzessu. E a me, a malagana, mi tucchesi di filmà chi a valdìa chissu malassultatu…_- No timì- mi disi avviendisi.- Cilcu di turrà lu più lestra chi possu. E tranquillu! Li molti no mussichigghjani…- Mi parisi chi mi fussia cugliunendi un pocu….forsi era burrulendi pa alliciricà l’aria pisuta. Andendi mi parìa c’aìa paldutu la siguranza di sempri, lu capu era bassu, li spaddhi culvi com’e sutt’a un barriu pisutu… Cussì m’agattesi chì, solu, a valdìa unu scunnisciutu.. moltu…..Cumincesi a sudà… Cilcàa di disviammi pinsendi a cassisia cosa mi vussia passata pa la menti ma, chena ’ulellu, m’agattàa a fissà chissu colpu chena ’ita e mi scunsaltàani indrentu l’occhj sbarrati ficcuti illu celi. Lu sangu s’era siccatu come la ‘ita igniru. Un silenziu!! Tuttu mi parìa suspesu, fora di la realtài, com’e sutt’a una maia mala! E canta pena…pa chissu svinturatu. Un muimentu di frasca liceri mi fesi suppisà: l’assucconu….ma era solu un maccioni, forsi arriatu a l’odori di lu sangu. Illu ‘idemmi, inn’un brincu si turresi a infrascà. Forsi ci passesini dui ori, no socu comu, candu turresi ziu Pippinu cu li Carabbineri a cabaddhu chi fésini lu chi diani fa: cumputà lu moltu, cilcà s’aìa calche cosa chi vussia silvutu a cumprindì a lu mancu da undi n’era vinutu. Documenti celtu no n’aìa….Agattesini un’imbulicheddhu di tabaccu trinciatu e caltini, calche luminu…E inn’un tascapani minureddhu, postu a tracolla sutt’a la casacca, pocu di pani e casgju. Lu marisciallu m’intalghesi pal bè, ancora di lu ch’era fugghjtu. Eu li disi com’era andatu lu fattu, momentu pal momentu e poi iddhu dési oldini di pultà lu moltu a lu campusantu di lu paesi undi dia andà poi lu duttori pa l’attu di molti e tuttu.
Cillu fési punì a biltulinu innant’a lu cabaddhu di l’altu carabbineri e tutti c’avviesimi cun chissu…..garrigu a lu paesi. In caminu incuntresimi ziu Andria Carradori, ch’era turrendi in paesi cu lu carrulu mezu boitu. A ziu Pippinu no li parisi ‘eru: dui parauli cu lu marisciallu e lu moltu finisi lu viagghju in carrulu: celtu era meddhu che pindulà da lu caddhu, chi paria sempri falendini e tuccàa accunciallu dugna tantu. Ma pa iddhu, lu malfatatu, facìa celtu poca diffarenza. Come pa pietài e pa no fa assuccunà passoni chi, accustendici a lu paesi, si pudìani intuppà, primma di muicci, lu carragghjésimi cun fraschi presi chi. Lu carrulu innanzi e noi infattu….muti, com’inn’un funerali. Ma la boci si spaglisi lestra. Eu turresi a casa svultulatu, la cara di chisgina: mamma s’assuccunesi e mi tucchesi, maccari sfattu e cun poca balìa, di dilli lu palchì. A momenti si falési di lu scantu. Poi mi ci culchesi calche ora, chena magnà nuddha. La sera dia turrà a caselma a filmà lu verbali. V’era puru ziu Pippinu e no parìa iddhu: in tant’anni di silviziu una cosa cussì …ca si lu podia immagghjnà..Chi fattu maladittu: no sinni saria sminticatu mai… Li Carabbineri, fatti l’indaghi soi, ci disini poi chi chissu svinturatu era di li palti di Budivà, ma facìa lu ziraccu illi campagni veldi Tamonti. Chi forsi era vinutu a furà pa contu di calche altu….Li bestii no erani chissi sparuti a frati Pirulesi. Magari era la primma ‘olta… ma no l’era andata bè…Disgraziatu d’iddhu. A dugna modu, la notti guasi no mi riscisi di calà occhj. Lu capu meu era un bugnu e, si un’appena mi calàa, sunniàa tuttu lu ch’era suzzessu e mi sciutàa in dilliriu…Passesi una matinata inchietta, no mi c’iscia da la menti la cara di chissu colciu e cussì, poi di tantu pinsà, pocu primma di mezudì, andesi a lu campusantu; era illu baulu, cumpostu a la meddhu ma no era solu. A un latu e a l’altu, chjnati, dui femini, trigghjli, cu li faldetti arricciati longhi e unu sciallu nieddhu a carragghjalli lu capu e palti di la fronti: la mamma e la femina, mi disi a boci bassa lu carabbineri postu a gualdia. A me no m’alzésini occhj e meddhu cussì….No pignìani ma strigniani lu boldu di lu baulu e a un celtu puntu intindisi parò un lamentu chi si facìa parauli d’un cantu stiniatu di dulori. Era un’ attitu in saldu e pa lu chi eu ni cumprindisi, e lu chi mi possu ammintà, illu lingagghju nostru dicìa press’a pocu cussì:
Cosa ‘idini l’occhj mei /Lu me’ fiddholu moltu
C’ha t’ha fattu lu toltu /Ca m’ha datu l’annei…?
Ahi, tu moltu e eu ancora no vi credu!
Troppu è lu disisperu…
Lu mundu chena te è una tumba pal me.

E illu cantu, chissa mamma addulurita si banzicàa com’anninnendi una criatura. Poi sighisi l’alta:

Troppu tu m’eri caru
lu distinu pa noi era chjaru,
tu solu eri lu me’ consolu.
Nieddha abà è la solti chi m’ha datu chista molti.

E cussì pa tanti ‘olti; candu stanciàani lu lamentu, diciani prichéri in saldu, ma a boci cussì bassa chi a malapena s’intindiani. Poi, tutt’a una sinni pisésini, un carignu longu, l’ultimu, a la cara ghjlata, di cera di lu moltu e, tirendisi lu sciallu ancora di più supr’a la cara, sinn’andesini. Unu l’era aspittendi illu cancellu di lu campusantu pa turraccilli a lu locu soiu. Iddhu, lu malassultatu, l’intarresini la dì matessi, supra... una gruci e unu nummaru, chena nommu. Ma primma lu preti li ‘ulisi dà la binidizioni. In paesi un fattu cussì no s’era intesu mai e pa tantu tempu no si faiddhesi d’altu. Ogghj guasi chi no lu sa più nisciunu , a palti li manni com’e me. Ma chistu locu, da tandu, lu dicini “l’aitu di lu budilesu”.
-Chi contu…bà! M’hai fattu vinè lu zuddhoni….chissà cantu ni sai di chisti cosi…-
-Eh….abà parò ghjà ci semu allinati. Li ‘acchj nostri cassà undi sarani….a fassi un ghjru…chi banditi no cinn’ha più…Aiò… Pisatinni. Andemu veldi lu riu , magari sarani biendi ea frisca!- L’agattesimi avveru chi, biati che papa, tecchj, ripusendisi a l’umbra, s’aìani presu una dì di libbaltai. E li turresimi a locu. Babbu no c’è più e abà socu eu chi, poi d’aè studiatu agraria, agghju dizzisu di pultà addanazi lu chi facìa iddhu ma cu li mezi di li tempi moderni. Agghju missu, cu l’anni, la ‘ulintài e li sacrifizi, un’azienda agricola modello, comu si dici, e socu cuntentu, ancora si lu trabaddhu no è liceri. Ci sò passati umbé d’anni da la ’olta e a “ l’aitu di lu budivesu” v’arrea abà una beddha caminera, bianca ma lalga e bona. Vi passu guasi dugna dì cu lu fuoristrada, andendi a cumputà li tarreni e lu bistiamu, e sempri pensu a babbu e a lu contu chi mi fési.


Nessun commento:

Posta un commento